Raphael Varane, următorul star de la Real Madrid care vrea să plece! Francezul și-a ales următoarea destinație

Dragos Stefanescu 26.06.2021, 20:28
Raphael Varane, următorul star de la Real Madrid care vrea să plece! Francezul și-a ales următoarea destinație

După despărțirea de căpitanul Sergio Ramos, Real Madrid este pe cale să-și piardă un nou jucător de bază. Raphael Varane și-a arătat întenția de a se despărți de clubul madrilen.

Raphael Varane, următorul star de la Real Madrid care vrea să plece! Francezul și-a ales următoarea destinație

Real Madrid este aproape să-și piardă un alt jucător emblematic. După plecarea legendarului Sergio Ramos, un alt jucător important al echipei este gata să plece de pe Santiago Bernabeu. Este vorba de fundașul francez Raphael Varane (28 de ani). După 10 ani petrecuți la gruparea madrilenă francezul este dispus să părăsească echipa.

Varane dorit de Manchester United

Manchester United și-a arătat interesul pentru fundașul francez de la Real Madrid. Varane mai are un singur an de contract cu formația madrilenă și pare atras de oportunitatea de a evolua pentru un club mare din Premier League. Singurul impediment în calea transferului este salariul solicitat de jucătorul francez. Acesta dorește un salariu de 400 de mii de lire pe săptamână pentru a semna cu gruparea de pe Old Trafford. Manchester United ar trebui să le plătească celor de la Real Madrid suma de 50 de milioane de euro pentru transferul lui Varane. Jucătorul francez este cotat la 70 de milioane de euro de site-urile de specialitate.

Real Madrid pierde jucători pe bandă rulantă

Real Madrid și-a pierdut căpitanul din centrul apărării, Sergio Ramos. Dacă și transferul lui Raphael Varane la Manchester United se va realiza, echipa madrilenă și-ar pierde astfel ambii fundași centrali. În ultimii 10 ani Ramos și Varane au fost piesele de bază ale apărării ”blanco”.

Transferat în 2011 de la Lens pentru 10 milioane de euro, francezul are 360 de partide disputate în tricoul Realului. Varane a strâns şi 70 de apariții în tricoul primei reprezentative a Franţei. În cei 10 ani petrecuți în capitala Spaniei a scris istorie: are 18 trofee alături de clubul „blanco” şi campion mondial cu naţionala Franței.

Raphael Varane rămâne la Real Madrid

În ciuda ofertei tentante de la Manchester Unuited, Raphael Varane ar fi decis să își prelungească contractul cu Real Madrid, conform jurnalistului Jose Felix Diaz. Acesta a anunțat săptămâna trecută că fundașul francez ar fi decis să-și continue aventura alături de echipa Real Madrid.

În această perioadă Raphael Varane se află împreună cu naționala Franței, la Euro 2020. Echipa Franței s-a calificat în optimile de finală ale competiției unde va întâlni reprezentativa Elveției. După un parcurs în grupe neconcludent, suporterii Franței au așteptări mari de la echipa lor favorită.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622