Recent, Sorana Cîrstea a recunoscut că are o problemă imposibil de rezolvat. Cunoscuta jucătoare de tenis a făcut dezvăluiri din îndepărtata Australie.
În vârstă de 30 de ani, Sorana Cîrstea se alfă în izolare la Melbourne, în așteptarea Australian Open. Sportiva româncă a fost închisă în camera de hotel după ce câteva persoane care s-au aflat în avionul cu care a venit în Australia au fost testate pozitiv cu coronavirus.
Numărul 72 în clasamentul WTA nu se poate antrena așa cum ar trebui. Și asta, pentru că nu i se permite să meargă pe terenul de tenis.
De curând, jucătoarea profesionistă de tenis a postat fotografii cu ea din izolare, dar și un videoclip. Pe imagini se observa că Sorana este nevoită să se antreneze într-o ținută incomodă. Geanta cu hainele și vitaminele ei se află la cel care o antrenează, iar din cauza măsurilor de izolare impuse de oficialii de la Australian Open, acesta nu i le poate înmâna.
Cârcotași ca de obicei, internauții s-au declarat uimiți de cât de ordonată este camera Soranei Cîrstea.
Putem să ne oprim un minut și să apreciem cât de ordonată este camera Soranei?”, a scris unul dintre fanii sportivei.
Comentariul nu a trecut neobservat. Ocupanta locului 72 mondial i-a răspuns la scurt timp.
Haha! Am o tulburare obsesiv compulsivă privind ordinea… Plus o grămadă de timp liber!”, a reacționat amuzată sportiva din România, semn că și-a recăpătat simțul umorului după ce a tunat și fulgerat din cauza izolării la Melbourne.
Era de așteptat ca ordinea și curățenia să îi preocupe pe jucătorii de la primul Grand Slam al anului, mai ales că menajerele nu pot intra în camerele de hotel din cauza regulilor sanitare de la Melbourne.
Sorana Cîrstea a fost în centrul atenției săptămâna trecută, după ce a răbufnit pe motiv că i s-a interzis să iasă la antrenament timp de două săptămâni.