Victor Becali contraatacă în cazul loviturii date de Anamaria Prodan. Dennis Man are „spatele” asigurat

Olteanu Ștefan / 07.04.2021, 22:48
Victor Becali contraatacă în cazul loviturii date de Anamaria Prodan. Dennis Man are „spatele” asigurat

Dennis Man a fost dat în judecată de Anamaria Prodan, însă Victor Becali îl asigură pe fotbalist că nu va avea probleme. Scandalul creat în jurul lui Man este încă de actualitate, la mai bine de două luni distanță ce când a semnat cu Parma. Mutarea s-a realizat cu ajutorul lui Giovanni Becali, deși Anamaria Prodan avea încă un contract de impresariat cu fotbalistul.

Victor Becali contraatacă în cazul loviturii date de Anamaria Prodan. Dennis Man are „spatele” asigurat

După cum a dezvăluit în exclusivitate pentru PlaySport.ro, Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man și își caută dreptatea după ce fotbalistul s-a transferat la Parma.
Mutarea s-a realizat, în ianuarie 2021, cu ajutorul lui Giovanni Becali. Anamaria Prodan a fost dată la o parte atunci, deși fotbalistul era încă sub contract de impresariat cu ea.
Transferul a produs un scandal uriaș în fotbalul românesc la acea vreme și a dus la un schimb de replici extrem de dur între familia Becali și Anamaria Prodan.
La mai bine de două luni distanță, conflictul e încă departe de final. De data aceasta, Victor Becali a oferit o nouă reacție cu privire la procesul dintre Anamaria Prodan și Denis Man. Acesta spune că jucătorul va avea parte de tot sprijinul în instanță:

Nu comentez eu ce face Anamaria Prodan. Sigur că o să îl ajutăm pe Dennis Man cu orice o să aibă nevoie. Dacă va avea nevoie de ajutor, deşi eu spun că n-are nevoie de nimic, îl ajutăm fără cea mai mică problemă.
Noi ne ocupăm de problemele lui la Parma. De orice ar avea nevoie Man, de asistenţă, de orice, va beneficia. Nu e niciun fel de problemă”, a fost anunțul răspicat făcut de Victor Becali, pentru Sport.ro.

Dennis Man are un gol marcat în tricoul Parmei
Dennis Man are un gol marcat în tricoul Parmei

Anamaria Prodan: „Mă duc cu ei în judecată și până în pânzele albe!”

13 milioane de euro a încasat FCSB în schimbul lui Dennis Man. Transferul a intrat direct în istoria Ligii I, Man fiind cel mai scump jucător vândut vreodată din campionatul României.
În exclusivitate pentru PlaySport.ro, impresara spunea în luna ianuarie:

Voi lămuri lucrurile, nimeni nu trebuie să se îndoiască de asta. Nu las lucrurile așa. Îmi voi căuta dreptatea pe cale legală. Mă duc cu ei în judecată și până în pânzele albe. Dennis nu avea voie să semneze contract de reprezentare nici măcar pe o zi cu un alt impresar, pentru că e sub contract cu mine. Nici nu cred că este legal ceea ce s-a întâmplat. Cine a greșit, să plătească. Eu am făcut lucrurile legal, corect, cu sufletul deschis și cele mai bune intenții. Gigi și Giovanni l-au mințit pe Dennis că vor plăti ei dacă el pierde procesul cu mine. Pe ce temei legal vor plăti ei? El nu mai e jucător al FCSB-ului. Este un nonsens ceea ce se spune și ceea ce se întâmplă”, spunea Anamaria Prodan, pentru PlaySport.ro.

Cota de piață a lui Dennis Man a explodat odată cu transferul în Italia. Daca în ianuarie era evaluat de Transfermarkt la 6.5 milioane de euro, acum a ajuns să aibe o cotă de piață de 11 milioane de euro.
În ultima etapă din Serie A, Man a reușit să înscrie și primul său gol de la transfer.