Victor Pițurcă redeschide o controversă veche din fotbalul românesc. Acuzații dure pentru Mircea Lucescu

Ștefănescu Dragoș / 21.11.2021, 10:33
Victor Pițurcă redeschide o controversă veche din fotbalul românesc. Acuzații dure pentru Mircea Lucescu

Conflictele din cadrul echipei naționale nu sunt o noutate în peisajul fotbalului românesc. De curând, un fost selecționer al naționalei României îi aduce acuze dure lui Mircea Lucescu.

Acuze dure pentru Mircea Lucescu

Mircea Lucescu este unul dintre cei mai galonați și respectași antrenori pe care i-a dat fotbalul românesc. De-a lungul carierei sale prodigioase, Il Luce a condus echipe de renume ale fotbalului mondial.

În perioada 1981 – 1986, Lucescu a fost selecționerul naționalei României. Victor Pițurcă, jucător la Steaua în acea perioadă, a făcut de curând câteva dezvăluiri uluitoare legate de convocările făcute de Mircea Lucescu la națională.

Pițurcă îl acuză pe Lucescu că făcea convocările în funcție de echipele de club la care evoluau jucătorii. Mai exact, Pițurcă susține că Mircea Lucescu chema la națională cât mai puțini jucători de la Steaua.

Ce ar fi făcut Mircea Lucescu înainte de CM 1986

Făcând referire la meciurile decisive de calificare pentru Cupa Mondială din Mexic 1986, Pițurcă a dezvăluit faptul că Mircea Lucescu a convocat doar jucători de la Dinamo, Corvinul și Universitatea Craiova.

Pițurcă a rememorat meciul jucat de România contra Irlandei de Nord, disputat pe 16 octombrie 1985, pe fostul stadion „23 august”. Tricolorii au pierdut la limită, scor 0-1, printr-un gol primit în minutul 29. Cu această victorie, britancii s-au calificat la Cupa Mondială din Mexic.

Lucescu mergea pe jucătorii în care avea el încredere. De la Dinamo, de la Corvinul și de pe la Craiova. Probabil, el nu agrea jucătorii de la Steaua! A avut o rezervă, dar și jucătorii aveau o rezervă față de el. Eu am debutat cu Lucescu la echipa națională, dar nu-l condamn. Așa vedea el lucrurile. Țin minte un mare meci al echipei naționale, unul din cele mai bune, a fost în Ghencea, cu Spania, când am jucat 9 jucători de la Steaua, Klein și Mateuț de la Dinamo.

Conduceam Spania cu 3-1, dar după aceea Mircea Lucescu a mers pe mâna jucătorilor lui și, din păcate, a pierdut. Are și o calificare la Europeanul din Franța din 1984, dar a pierdut calificarea la Mondial când a mers pe mâna unor jucători în meciul cu Irlanda de Nord… Atunci am pierdut calificarea”, a declarat Victor Pițurcă pentru Gsp.ro.

Victor Pițurcă nu a fost surprins de plecarea lui Edi Iordănescu de la FCSB

Plecarea lui Edi Iordănescu de la FCSB a fost surprinzătoare pentru multă lume. Totuși, Victor Pițurcă a declarat că nu a fost deloc surprins de conflictul iscat între Iordănescu Jr și Gigi Becali, având în vedere atitudinea despotică a latifundiarului din Pipera.

Îl știu bine pe Gigi, nu este nicio surpriză. Nici nu au contat rezultatele, nu asta l-a interesat pe Becali. Edi are psihic slab, știam că nu va rezista. Dar, în același timp, cred că el iese în avantaj, câștigat. De aceea a și renunțat acum. El pleacă cu fruntea sus, nu i se poate reproșa că nu a făcut treabă. Este vorba doar de atitudinea lui Gigi. Oricum nu cred că avea cum să ia bani de la patron, cu toate clauzele. Nu ai cum să îi interzici finanțatorului să vorbească”, a spus Victor Pițurcă.